Sistemul de Perete Cortină este o soluţie tehnică modernă pentru tratarea faţadelor complete pe mai multe etaje sau porţiuni de clădire, case ale scărilor etc.. Peretele Cortină poate fi realizat în variantele: clasic, semistructural sau structural.
Închiderile complete de sticlă se realizează în mare siguranţă şi într-un timp scurt. Se pot introduce parapeţi din sticlă, piatră naturală sau placaje estetice ( Al., inox ) în acelaşi plan cu suprafaţa faţadei de sticlă.
Elementele prefabricate din sticlă, se montează pe construcţia metalică, pe şantier. În afara prinderii fixe a sticlei se pot monta şi ferestre basculante tip aripă ascunsă. Când sunt deschise ele subliniază design-ul faţadei, iar când sunt închise se integrează perfect în structura acesteia, fiind practic neobservabile din exterior.

Construcţia din aluminiu este prevăzută cu un sistem de drenaj care directionează eventualul condens apărut spre baza faţadei. TehnoREX utilizează toate tipurile de profile SCHüCO pentru realizarea pereţilor cortină, printre care:
Sistemul FW 50+ -> stă la baza soluţiei Structural Glazing şi se foloseşte pentru proiecte mai mici, cum sunt construcţiile de intrare ale caselor scărilor, atriile şi holurile de legătură. Şi acest sistem permite introducerea de ochiuri fixe din sticlă izolată, parapeţi cu sticlă simplă sau ferestre basculante. Rosturile dintre ochiurile de sticlă sunt acoperite cu o soluţie de silicon rezistenţă la razele UV.